13.

Urlu pe dinăuntru precum lupii noaptea în păduri și mă zbat la fel ca o găină ce așteaptă a fi tăiată. Sentimentul uitării, delăsării, abandonului și în cele din urmă al pierii mă înconjoară într-un fel de joc al Ielelor. Voalul destinului se așterne nemărginit peste mine, mă îmbrățișează și apoi începe a mă strânge precum un piton. Respir tot mai greu aerul vostru mizerabil și încep să mor puțin câte puțin. Zbaterea o simt ca pe una eternă, instinctuală și inepuizabilă. Cine credea vreodată că un om poate ajunge aici? Omul, acea ființă plină de pasiune, vitalitate, optimism, iubire, spirit...de ce ajunge omul la acea barieră dintre viață și moarte? Este cel mai jegos spațiu din timpul viețuirii. Este teritoriul specific în care te zbați, te distrugi, unde spiritul, vitalitatea, iubirea și celelalte ce caracterizează viața dispar, dar dispar conștient. Ele îți prezintă dispariția lor. ’Iată dragă muritorule, eu sunt spiritul tău și tocmai m-am hotărât să te părăsesc’. Iar tu începi să te zbați într-un chin care trece de umanitate și îl consideri a fi un chin universal crezând că nimeni nu a mai simțit asta niciodată. Da, mă aflu în purgatoriul vital. Aici se hotărăște viitorul meu.